Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”
Proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională

”Investiții pentru viitorul dumneavoastră”

„SISTEM INOVATIV INTEGRAT PENTRU

BUGETARE BAZATĂ PE CRITERII DE PERFORMANȚĂ” (e-BP)

Proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională

Programul Operaţional SectorialCreşterea Competitivităţii Economice”
Axa prioritară 2 „Creşterea competitivităţii economice prin cercetare-dezvoltare şi inovare”
Domeniul major de intervenţie 2.3 “Accesul întreprinderilor la activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare”
Operaţiunea 2.3.3 Promovarea inovării în cadrul întreprinderilor”

Obiectivul proiectului constă în stimularea inovării în cadrul întreprinderii prin dezvoltarea unui produs nou (prototip demonstrativ) în scopul producției și comercializării, prin valorificarea rezultatelor de cercetare – dezvoltare obținute în contextul lucrării de doctorat „Performanța alocării fondurilor publice în condiții de risc și incertitudine economică”.
Proiectul se implementează în localitatea Sibiu, pe o durată de 12 luni (29 august 2013 – 28 august 2014).

Conceptul proiectului

  • Prototip demonstrativ care extinde funcționalitățile existente specifice bugetării pe programe, cu cele aferente bugetării pe criterii de performanță.
  • Set de instrumente software care reflectă funcționalitățile specifice derulării proceselor bugetării pe criterii de performanță, facilitând asimilarea acestor procese în cadrul administrației publice locale: 1) mediu de lucru colaborativ de spijinire a proceselor decizionale colective din cadrul bugetării pe criterii de performantă; 2) extensie a aplicației de bugetare a proiectelor de investiții cu functionalități de alocare multiobiectiv și multicriterială a fondurilor disponibile în raport cu performanța reală a proiectelor.

Etapele realizării prototipului demonstrativ

  • Descrierea cerințelor sistemului informatic: identificarea necesităților, definirea soluției propuse, prezentarea scenariilor de validare.
  • Analiza și proiectarea sistemului informatic: definirea modelului de date, a arhitecturii și a specificațiilor de integrare.
  • Implementarea și integrarea componentelor sistemului informatic.
  • Validarea sistemului informatic: definirea procesului de validare și identificarea indicatorilor de performanță, implementarea scenariilor de validare și ajustarea sistemului.

Rezultate și beneficii

  • Prototip demonstrativ reflectând procese inovative, metode și practici de alocare a fondurilor publice pe criterii de performanță.
  • Know-how și transfer tehnologic în domeniul bugetării pe criterii de performanță.
  • Infrastructură de cercetare, dezvoltare și inovare modernizată, stimulând cererea de inovare din partea administrației publice.
  • Servicii inovative de calitate, axate pe reingineria proceselor bugetare.
  • Competitivitate, eficiență și eficacitate prin inovare de produs.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea

Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Leave a Reply