SM@RT CITY P@RKING
Sistem inteligent pentru managementul parcărilor urbane
Problema locurilor de parcare rămâne în continuare una relevantă, atât pentru clienți, cât și pentru administratori. Un sistem de parcare integrat înseamnă o mai bună gestionare a locurilor de parcare, creșterea veniturilor generate de exploatarea parcărilor și o experiență mai bună pentru clienți.
De ce este necesară o soluție pentru managementul parcărilor? Iată câteva argumente:
- în zonele aglomerate ale orașelor este foarte dificilă găsirea unui spațiu liber de parcare;
- în medie, 30% din trafic e generat de cei care caută locuri de parcare;
- amenajarea și întreținerea locurilor de parcare necesită investiții ridicate și alterează peisajul urban prin reducerea spațiilor verzi și a zonelor pietonale;
- utilizatorul parcării este nevoit să folosească metode diverse și neintegrate pentru plată sau obținerea unui abonament pentru parcare;
- depistarea utilizării neconforme a parcărilor este dificilă (de ex. depășirea timpului maxim permis sau plătit).
Soluța noastră pentru managementul parcărilor rezolvă toate problemele de mai sus și acoperă toate tipurile de parcări: rezidențiale, publice, private sau concesionate și chiar și parcări aferente spațiilor comerciale (magazine, mall-uri), instituțiilor, aeroporturilor, companiilor etc. Soluția noastră face posibilă integrarea cu componente provenite de la diverși producători de echipamente. Soluția facilitează gestiunea veniturile provenite din exploatarea parcărilor și oferă în plus o aplicație mobilă pentru control în timp real destinată Poliției Locale.
Beneficiile utilizării Sm@rt City P@rking:
- Reducerea traficului, poluării și timpului necesar găsirii unui loc de parcare;
- Confort ridicat pentru utilizatorii parcărilor prin metode integrate de informare, rezervare, plată;
- Stabilirea prețului optim pentru controlul ratei de ocupare a locurilor de parcare pe zone și intervale de timp diferite (scop: rată de ocupare de 85%);
- Venituri suplimentare pentru administrația locală;
- Determinarea necesarului de locuri de parcare;
- Sprijină dezvoltarea strategiei de mobilitate urbană.
Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020 – „Competitivi împreună”
Proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Valoarea totală a proiectului: 5.981.489,00 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă: 3.212.785,00 lei.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.