Construieşte-ţi cariera alături de profesionişti

Dacă vrei să iți pui în valoare profesionalismul și experiența, dacă îți plac provocările și vrei să iți construiești o carieră de succes într-o companie care încurajează inițiativa, spiritul de echipă și profesionalismul, aplică pentru unul din posturile disponibile sau trimite CV-ul tău la jobs@indsoft.ro.

Echipa Industrial Software are în prezent o echipă formată din angajați și colaboratori cu experiență (dezvoltatori software, testeri, specialişti hardware & comunicații), iar pregătirea lor profesională constituie pilonul principal al reuşitei noastre. De aceea investim în devoltarea personală şi profesională a echipei noastre. Întreaga echipă a fost formată astfel încât membrii săi să se completeze unul pe celălalt în activitate, fiecare punându-şi în valoare atuurile şi creativitatea, contribuind astfel la acoperirea cerinţelor clienţilor şi la atingerea unui grad înalt de performanţă.

Momentan nu există o poziție deschisă, dar ne poți lăsa CV-ul tău la adresa jobs@indsoft.ro și te vom contacta atunci când avem ceva potrivit pentru tine.